ORASUL DE VIS. Cel mai mare sector al Bucurestiului ar putea fi un oras de sine statator: are aeroport, gari, autogari, centre comerciale, parcuri, muzee, hoteluri si restaurante. Impresia verde pe care ti-o lasa o privire pe harta se confirma pe strazi, dar marele pacat al “gospodariei” edilului Chiliman este amplitudinea saracie-bogatie.

Vilele de pe bulevardul Primăverii, Calea Dorobanţilor şi străduţele care unesc cele două artere sunt proprietăţile unora dintre cei mai bogaţi oameni ai Capitalei. Zona este ideală pentru o familie cu copii, Herăstrăul este la doar câţiva paşi. Pe una dintre străduţe, Lev Tolstoi pe numele ei, găsim blocuri cu două etaje, aproape învelite de vegetaţie, de îţi vine să întrebi ce staţiunea turistică şi-a proclamat independenţa aici.

Pe tocuri înalte în Piaţa Dorobanţi

Impresia general are însă serios de suferit la Piaţa Bazar Dorobanţi, unde o să zăbovim la o porţie de salată de boeuf. Trebuie să fie o delicatesă, doar e 65 de lei kilogramul. "Aţi văzut ce preţuri sunt înăuntru?", întreabă Ioana B, o pensionară care locuieşte în apropiere. De altfel, printre bogătanii din Dorobanţi, trăiesc şi mulţi pensionari.

Pensionarii ieşiţi la cumpărături în Piaţa Dorobanţi sunt la fel de mulţi ca vegetarienii care mănâncă slănină cu gura plină. Icre de ştiucă - 200 de lei/kg, chiftele - 65 de lei/kg, pastramă de curcan - 210 lei/kg, parizer - 40 lei/kg, brânză - de la 30 de lei în sus. Fructele şi legumele au preţ de cercul polar de nord - pepenii sunt 5 lei/kg, roşiile şapte lei, vinetele la fel. "Eu merg la Obor, schimb 2-3 maşini", spune doamna Ioana.

Dă să plece, dar se întoarce pentru o ultimă remarcă: "Mai sunt tineri ca Andreea Bănică. Ei intră şi cumpără". Într-adevăr, peste drum de piaţă este o cafenea, "Pe tocuri înalte" (denumirea de pe firmă e în engleză, aceasta e traducerea), care explică perfect specula de Dorobanţi.

Când eşti pe tocuri înalte, poate că nu ai chef să te afunzi în piaţă, explică Marian. Are brânza la 15 lei şi îl întreb cum se face că este singurul om normal de acolo. "Noi avem preţuri de producător. Ăia de mai încolo, care vând brânză, o iau de la noi şi o dau dublu", spune el. La ora 12, bate vântul în bazar, aşa că vânzătoarele fără treabă simt nevoia să se ia de cineva. "Da de ce notezi preţurile? Nu cred că e voie", mă întreabă tipa de la mezeluri, căreia îi răspund că mi se par curios de mari şi mă informez ce lege specială a republicii Dorobanţi încalc cu pixul.

Nu răspunde nimeni nimic, dar o mică bârfă se încinge imediat. Marian, cel cu brânza de bun-simţ, spune că nu e gol pentru că e ora 12. "Aşa e mereu. Cine mai intră aici, când ştie că e scump?", se întreabă el.

La cafenelele şi restaurantele din Dorobanţi, chelnerii au salarii mici, deoarece patronii s-au gândit deja la bacşişuri. Unul dintre chelneri spune că “nu este masă fără bacşis de 10-20 de lei”.

"Eu m-am obişnuit cu strada"

Dacă iei metroul până la Gara de Nord, vei da acolo peste o altă faţă a sectorului 1. Orice asistent social îţi va spune că te afli în zona cu cei mai mulţi oameni ai străzii din Bucureşti. Explicaţia e simplă: ei vin din toată ţară, iar firele vagabondajului lor prin Bucureşti se împletesc în jurul Gării. Aşa este şi pentru Vasile Clit, venit din Bacău în urmă cu 14 ani. La gară stă toată ziua, iar noaptea se duce la “o ţigancă din Dristor, care m-a luat de crescut”.

La nici doi metri de unde stăm de vorbă, un bărbat îşi face plinul pungii cu aurolac de la o femeie a străzii. În faţa casei de bilete, un tânăr cu o pată mare de sânge pe picior doarme dus. Alte zeci de astfel de imagini pot fi observate dacă faci un simplu tur de Gară. Problema pare a nu avea rezolvare. “Am o soră în Bacău, are casă, dar eu m-am obişnuit cu strada”, spune el, după care oferă, drept motiv un “dacă stau de 14 ani…”. A fost şi la un centru pentru persoanele fără adăpost. “Aveam mâncare, ne dădea haine, dar m-am întors pe stradă”. Pe dreapta gâtului, are nişte tăieturi care te trimit cu gândul la o bătaie. “Ne mai batem, da’ astea sunt pentru Elida”, spune el. S-a tăiat pe gât la suferinţă, după ce fata l-a părăsit.

Oamenii străzii îşi fac de lucru prin parcări, cei mici cerşesc printre maşini, alţii ajută femeile pe la florării. Alţii „dau în cap” pentru a face rost de bani pentru viciul lor. Fiecare are unul, de parcă tocmai acest viciu (drog, alcool, aurolac, jocul la păcănele) l-ar ţine în viaţă.

...articol original