E naivă credinţa că banii puşi în cărămizi sunt la loc sigur.

Nu e zi de la Dumnezeu să nu mă întrebe câte cineva ce cred despre investiţiile imobiliare.

Cu speranţă, sau disperare, toţi aşteaptă să se întâmple ceva. Nu am ce să răspund. Mint dacă le spun că se vede luminiţa. Sunt bănuit imediat de interese oculte dacă zic că scroafa e moartă în coteţ.

Creşterea exagerată a preţurilor imobiliarului înainte de criză a creat o psihoză. Toţi proprietarii de câmpuri cu bălării se visau bogaţi.

Unii au vândut mai repede şi au câştigat. Alţii şi-au ipotecat proprietăţile şi au investit banii mai bine sau mai prost.

Oricum, astăzi sunt datori vânduţi la bănci. Toţi cei care şi-au păstrat proprietăţile aşteaptă să se reaprindă minunea. Este adevărat că istoria se repetă nu numai la noi.

Japonia şi Europa, la începutul anilor ‘90, Statele Unite, în anii ‘80, au trecut prin perioade similare, urmate de o cădere dramatică a preţurilor.

Ciclicitatea face din imobiliar, alături de transporturile aeriene sau petrochimie, unul dintre cele mai riscante domenii de investiţie. E naivă credinţa că banii puşi în cărămizi sunt la loc sigur.

Cererea şi oferta, cele care reglează preţul, nu au nimic comun cu costul de construcţie. La noi, acum, băncile sunt cele care încurajează caracterul artificial al pieţei.

Pentru a nu fi silite să facă provizioane prea mari, să-şi asume pierderi, ele păstrează încă evaluări umflate ale bunurilor imobiliare.

De aceea, când cineva spune că avem un sistem bancar sănătos, e ca venit de pe altă planetă. Pericolul care ne paşte din acest motiv e repetarea fenomenului.

După o perioadă de blocaj al pieţei, ca cea prin care trecem astăzi, boala poate reapărea. O condiţie a ieşirii din impas este recunoaşterea pierderilor de către bănci.

Preţurile ar reveni în realitate, blocajul ar fi eliminat. De fapt, evaluarea trebuie să ţină seama de realităţile macroeconomice, dar şi de caracteristicile intrinseci ale proprietăţii.

De multe ori, cineva spune: „Vecinul meu a vândut terenul lui cu atât. De ce n-aş vinde şi eu la fel?” Nu ţine seama că valoarea depinde de orientare, dimensiune, caracteristici geometrice şi, mai ales, de ce se poate construi în acel loc din punct de vedere volumetric şi funcţional.

Totodată, este importantă şi viteza cu care eventual se poate edifica ceva. Pentru retaileri, de exemplu, mai important decât preţul e timpul de construcţie. Fiecare zi pierdută înseamnă vânzări mai mici.

Din aceste numeroase motive, pe aceeaşi stradă, două proprietăţi pot avea valori cu totul diferite. Lipsa de cultură în domeniu a oamenilor aduce şi ea după sine o percepţie total deformată asupra pieţei.

Tendinţa intermediarilor de a încerca să facă din fiecare afacere o sursă de îmbogăţire rapidă deformează şi ea piaţa.

Efectul este că trăim într-o lume a iluziilor deşarte. O a doua condiţie la fel de importantă pentru a ne însănătoşi este, deci, profesionalizarea pieţei.

Ea se impune natural, prin selecţie. O a treia condiţie pentru redemararea acestui domeniu este deschiderea pieţei.

Clarificarea situaţiei juridice a proprietăţilor prin judecarea expeditivă şi cu prioritate a litigiilor este şi un imperativ pentru ieşirea generală din criza economică.

Pe de altă parte, este necesară deschiderea către competiţie a industriei construcţiilor, dominată de pseudo-monopoluri interne, cum ştim, prin acordarea preferenţială a lucrărilor publice.

Astfel, vor fi eliminate şi micile antreprize nepricepute care perpetuează tehnologii depăşite de mult. Va scădea preţul de construcţie, aducându-l către zona în care se poate întâlni cererea şi oferta.

În ce priveşte preţul terenurilor, într-o piaţă normală, el va fi determinat de densitatea ţesutului urban.

Bucureştiul are o densitate medie de sub 120 de locuitori la hectar, celelalte oraşe româneşti şi mai puţin, faţă de 300-400 de locuitori la hectar în majoritatea oraşelor europene.

Vine această caracteristică din istoria lor de „sate mari” pline de „găuri” pe care de multe ori nu le vedem din stradă.

Totodată, preţul terenului nu poate să se ridice decât în mod cu totul excepţional peste 10-15% din valoarea de piaţă a ceea ce se poate edifica.

În concluzie, preţurile proprietăţilor imobiliare vor scădea în continuare, ca tendinţă generală, dar se vor şi diferenţia foarte mult.

Spunând toate acestea, sper să scap de întrebările sâcâitoare despre „imobiliar”. Aici e ca în meteorologie. Ia-ţi umbrela dacă „specialistul” (toţi se pricep, ca la fotbal) îţi spune că o să fie soare.

... articol original